marți, 13 decembrie 2011

Lucrarea saptamanii 25-26


Deja am intrat in perioada cu numaratoare inversa pana la sarbatori. Multe dintre voi probabil deja au inceput sa-si decoreze casa si poate unele dintre voi si-au instalat deja bradutul. Ne decoram si noi blogul cu ajutorul Andreei Zelenak, asezand pe loc de cinste un bradut alb ca neaua, care parca ne si face sa simtim mirosul de ger si iarna.

miercuri, 7 decembrie 2011

Tips & tricks pentru evitarea amprentelor


Stim cat este de important aspectul final ingrijit al unei lucrari. El determina decizia unui client de a cumpara sau nu obiectul respectiv si totodata are un impact si asupra imaginii noastre ca artisti. Tocmai de aceea trebuie sa avem grija in lucrul cu polymer clay sa nu "murdarim" culorile intre ele, sa nu lasam crapaturi sau margini inestetice si mai ales sa nu lasam amprente, deoarece ele confera astfel lucrarilor noaste un aspect neprofesional.

marți, 6 decembrie 2011

Lucrarea saptamanii 24

Zapada se pare ca nu mai vine, cel putin pe aici pe la noi, in Bucuresti, iar inceputul de iarna seamana mai mult a toamna prelungita. Pentru a completa atmosfera de afara, va aducem o pata de culoare si aroma unei plimbari in parc printr-un colier superb realizat de Yulia Talushceak.

luni, 5 decembrie 2011

Idei pentru bijuterii de iarna - Candy cane tutorial

In continuarea colectiei de idei pentru bijuterii de iarna, in ajun de Mos Niculae, va prezentam un tutorial realizat de Carolyn Good de la 2 Good Claymates despre cum puteti realiza margele cu model de bastonas de caramel, atat de rspandite ca decoratiune in perioada sarbatarilor si atat de indragite de noi toate.

luni, 28 noiembrie 2011

Lucrarea saptamanii 23


Dupa cum stiti deja, in aceasta saptamana,miercuri - 30 noiembrie, le spunem "la multi ani " tuturor celor ce poarta numele Andrei sau Andreea ( sau..Andrea, Adrian, Adriana, s.a.). Totusi, pe langa semnificatia religioasa a acestei sarbatori, mai este si una mistica ce isi are radacinile inca de pe vremea Dacilor cand in noapte de (acum ) 29-30 noiembrie era sarbatoarea lui Santandrei.

luni, 21 noiembrie 2011

Lucrarea saptamanii 22


Culori vibrante si detalii fine de texturare. Astfel ne-a atras atentia setul Danei (Dragonfly) si drept urmare vi-l prezentam si voua la lucrarea saptamanii 22.

Dana a ales sa creeze pandantul si inelul din imagine cu ajutorul unei texturi frunza, ale carei vinisoare sunt redate in cel mai mic detaliu, amplificate fiind de pigmentul inchis la culoare. Un plus de finete este adaugat si de zalele combinate cu margelute violet sau antichizate. Fermecator, am putea spune, un set pe care l-am purta oricand si pe care ni-l dorim in cat mai multe culori!

marți, 15 noiembrie 2011

Idei pentru bijuterii de iarna -tutorial macese

In continuarea temei bijuteriilor de iarna, va aducem in atentie un tutorial, trebuie sa recunoasteti, minunat, realizat de Carminium.

Lucrarea saptamanii 21


In aceasta saptamana, ne-a picat cu tronc o alta lucrarea Fimarc, care au marcat inceputul toamnei pe Polymer Clay Romania cu lucrarea saptamanii 13. Folosid combinatia de culori cu care ne-au cucert pe noi si prima oara, dar de data aceasta intr-un skinner blend perfect, ne-au demonstrat ca uneori tocmai lucrurile simple sunt de impact. Accesorizarea margelelor din argila polimerica cu elemente metalice de culoarea bronzului antichizat, au dat bratarii un aer foarte chic.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Idei bijuterii de iarna - tricotaj din polymer clay

Dorim sa va mai prezentam in perioada ce urmeaza o alta serie de articole, diferita de cea cu texturi anuntata saptamana trecuta, care va propune idei si tutoriale pentru bijuterii de iarna.

Mai avem o luna de toamna pana la sosirea sezonului rece si aproape doua luni pana la perioada sarbatorilor, dar suntem convinse ca vreti sa fiti pregatite din timp, asa ca probabil cateva idei pe ici colo vor fi binevenite. Vrem sa va amintim ca toate articolele si tutorialele postate de noi sunt etichetate si organizate in liste, pe pagini, inclusiv cu denumirile de tehnici, astfel incat voi sa le puteti gasi cu usurinta atunci cand aveti nevoie de ele.

In articolul de astazi va prezentam cele mai simple modele de tricotaj, realizate bineinteles din..argila polimerica.

marți, 8 noiembrie 2011

Lucrarea saptamanii 20



Lucrarea saptamanii 20 va va aduce in atentie o adevarata Artista. Un set din doua bratari ce combina mai mult tehnici de lucru cu argila polimerica, intr-o cromatica placuta de toamna. Mai multe, chiar in cuvintele artistei:

duminică, 6 noiembrie 2011

Curs nr.3 - Foto

Am revenit cu impresii proaspete despre ziua de ieri. Ce a fost atat de special? A avut loc al treilea curs organizat de noi, care ne-a dus din nou cu gandul la sezatorile despre care ne povesteau strabunicile, dar care a cuprins preocupari mai degraba specifice vremurilor noastre. Am vorbit despre argila polimerica am construit fluturi, ne-am chinuit la antenute si ne-am simtit bine impreuna.

De aceasta data, am indrumat cursantele in explorarea tehnicii millefiori, prin formarea unui cane cu model special - aripi de fluturi concepute dupa o imagine a unui fluture real. Am incercart sa cuprindem cat mai multe din detaliile tehnice specifice pentru millefiori: conceperea unui desen stilizat pornind de la o imagine reala, compunerea unui cane, micsorarea acestuia.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Texturi 01 - folosirea obiectelor la indemana oricui pentru a crea texturi pe argila polimerica


Indiferent daca va place sa faceti bijuterii sau obiecte de decor din argila polimerica, e foarte important sa gasiti metode prin care sa personalizati fiecare detaliu al lucrarilor voastre. Una din tehnicile versatile si des intalnite, fara a face lucrarile sa arate la fel, este aplicarea de texturi in relief pe suprafata din argila polimerica. Acest lucru poate fi facut cu ajutorul foilor texturate de la producatorii de argila polimerica, foile texturate pentru scrapbooking, sau multe alte obiecte la indemana oricui.

luni, 31 octombrie 2011

Lucrarea saptamanii 19



In aceasta saptamana, a 19-a la numar de cand exista acest blog, va aducem in atentie o lucrare a unei artiste din Sofia - Bulgaria, care pe noi ne-a cucerit si ...literalmente ne-a luat respiratia. O adevarata explozie ale culorilor de toamna, adunata intr-un frumos buchet ce constituie un set din colier, bratara si cercei.

duminică, 30 octombrie 2011

Rezultate concurs imitatie pietre semipretioase

A luat sfarsit al 2-lea concurs organizat de echipa Polymer Clay Romania. In primul rand ne cerem scuze de intarzierea publicarii rezultatelor, dar se pare ca a fost destul de dificil pentru juriu sa dea punctajul, toate concurentele au prezentat lucrari remarcabile :D. Ca o recapitulare, am putea sa spunem ca suntem multumite de desfasurarea concursului. Spre deosebire de primul concurs, am avut mai multe participante, ceea ce ne face sa speram la mai mult pentru data viitoare. De asemeni suntem foarte placut surprinse de voi, cei din public, pentru ca ati  fost foarte actvi si ati participat cu voturi. Pentru acest lucru va multumim foarte mult. Multumim si paricipantelor, care s-au straduit, au facut niste imitatii foarte reusite, la unele lucrari a trebuit sa dam zoom maxim pentru a ne asigura ca intr-adevar nu sunt pietre naturale. Speram foarte tare ca acest concurs a fost o provocare placuta pentru voi.

Multumim mult si sponsorului nostru, Cristina Cristea - Bana design, pentru frumoasele premii oferite.
 

luni, 24 octombrie 2011

Lucrarea saptamanii 18


In aceasta saptamana toata lumea/media este prinsa in farmecele Halloweenului, sarbatorii imprumutate de peste ocean, care aduce in jurul nostru imagini si decoruri ce ne duc cu gandul la o alta lume si la toate filmele de groaza pe care le-am vazut vreodata. Profitam si noi de aceasta ocazie pentru a va arata o lucrare executata de Rocktimehandmade , o artista de pe meleagurile noastre pe care o admiram si o urmarim de mai mult timp.

vineri, 21 octombrie 2011

Participante concurs - Imitatie pietre semipretioase

Vineri 28 octombrie 2011, ora 23:59 (ora Romaniei ) se incheie votarea publica! Voturile postate dupa aceasta ora, nu vor fi considerate valabile.
Concursul nostru s-a incheiat. Ne bucuram ca ati participat la aceasta provocare si va asteptam cu drag la concursurile ce vor urma. Fara alte adaugiri, va prezentam piesele concurente in ordinea in care am primit lucrarile, fara a mentiona numele concurentelor, in schimb cu o scurta descriere a bijuteriei participante.

marți, 18 octombrie 2011

Lucrarea saptamanii 17


Pentru un extra impuls in a participa la concursul nostru de imitatie pietre semipretioase, avem in aceasta saptamana o lucrare noua si anume o pereche de cercei realizati de catre Lynda Moseley, aka Diva Designs.

Artista de origine americana lucreaza o varietate de piese din polymer clay, care imita diverse alte materiale. Gasim astfel in magazinul sau bijuterii din jad, turcoaz, chihlimbar, fildes, agate, cupru sau alama, toate realizate de fapt din polymer clay. Fiecare piesa este atent finisata, iar aspectul final de piatra semipretioasa poate insela chiar si un ochi antrenat. De asemenea artista ofera si tutoriale (contra cost) pentru faux-uri din polymer clay.

joi, 13 octombrie 2011

Concurs - prelungire termen


Se pare ca suntem nevoite si de aceasta data sa amanam termenul de predare a lucrarilor pentru concurs. Astfel, il prelungim pana saptamana viitoare, vineri 21 octombrie, ora 23.59. Aveti astfel inca o saptamana la dispozitie sa va finalizati sau sa va fotografiati creatiile si sa ni le trimiteti pe adresa deja cunoscuta: polymerclay_ro@yahoo.com.

Mult succes!

marți, 11 octombrie 2011

Lucrarea saptamanii 16



Saptamana aceasta va prezentam la lucrarea saptamanii un colier realizat de artista britanica Angela Garrod (claynine). In plimbarile noastre prin galeriile de pe Flickr intalnim multe piese deosebite, iar acum ne-am decis asupra acestui colier, nu doar datorita formelor de o simplitate si frumusete remarcabila, dar si pentru ca, poate influentate de descrierea artistei, ne duce cu gandul la o mireasa nonconformista, care are curaj sa poarte in ziua nuntii sale polymer clay in loc de clasicele perle.

miercuri, 5 octombrie 2011

Lacul si argila polimerica - 03

Ultimele pareri despre lacuri din seria de articole pe care v-am promis-o. Daca aveti si alte opinii, va asteptam cu comentarii sa ni le impartasiti.

Ruxandra Molin ( Andra Bijoux ):
Experienta mea cu lacurile se limiteaza la Darwi. Nu am folosit niciodata altceva pt ca nu am avut de ce. Am cumparat o sticla mare de Darwi acum un an cand am inceput sa lucrez cu fimo si sincer va spun ca inca mai am jumate din el. Eu sunt foarte multumita de el. Poate singurul dezavantaj este ca daca dau doua straturi mai groase trebuie sa astept o zi - doua ca sa se usuce bine. In rest sunt foarte multumita.

Carmen Popa (Carmen's handmade ):
Eu nu am apucat sa testez decat doua tipuri de lac: cel pe baza de apa de la Kober si faimosul lac Maimeri.
Lacul Maimeri mi-a placut foarte mult pentru luciul pe care il conferea pieselor. Din pacate rezistenta lui in timp cam lasa de dorit. Daca este folosit la obiecte decorative, este ok, in schimb la bijuterii dupa o perioada relativ scurta de purtare a acestora (mai ales piesele care intra in contact direct cu pielea) lacul incepe sa se cojeasca intr-un mod destul de urat iar piesa nu mai poate fi lacuita decat dupa ce a fost curatata complet de lacul vechi.
Comparativ cu Maimeri lacul de la Kober este mai putin lucios in schimb are o comportare mult mai buna in timp. Chiar daca se sterge de pe o piesa, ramane in urma un aspect relativ placut iar piesa poate fi re-lacuita fara nici o problema. 

marți, 4 octombrie 2011

Lucrarea saptamanii 15


Update: Pentru lucrarea saptamanii 15 am ales o bratara realizata in tehnica bargello. Din pacate insa am produs o confuzie in legatura cu autoarea lucrarii. Dat fiind ca am gasit bratara in galeria de Flickr a artistei de origine germana Leila Bidler, pe care o admiram, nefiind specificat ca bratara de fapt nu a fost produsa de ea, ci de catre Jana Roberts Benzon in workshopul sau din Olanda, am presupus ca Leila a fost autoarea bijuteriei. Ne facem astfel 'mea culpa' si rectificam. Bratara este creata de artista Jana Roberts Benzon, a carei galerie o puteti gasi aici.

Jana nu este doar un artist international, ci si profesor pe craft.edu si instructoare in numeroase workshopuri. Lucrarile sale se bazeaza pe tehnica "millefiori" si rezultatele sunt cane-uri cu modele interesante, geometrice, pe care Jana le foloseste in crearea bijuteriilor cu influente orientale. Vizitand galeria artistei puteti admira si alte piese lucrate in tehnica bargello, dar si bijuterii uimitoare, in care varietatea de cane-uri folosite, ne lasa fara cuvinte.

vineri, 30 septembrie 2011

Lacul si argila polimerica - 02

Articol scris de Herina (Punct G):

Noi folosim un vernis facut de noi, nu prea abuzam de lacuri. Reteta este asa: se ia rasina sandarac si se lasa in alcool tehnic sau de consum dar cel mai tare adica 94 de grade sau mai mult, se acopera rasina si alcool, se lasa cam 12 ore sau mai mult, cu cat mai mult cu atat mai bine, se fierbe la baimarine pana se topeste rasina de tot, se adauga terebentina sau esenta de terebentina cam 5 procente, se siteaza deoarece in rasina exista impuritati si se foloseste la temperatura camerei cand produsul este usor incalzit cam 30-40 de grade C. Avantajul este ca se usuca foarte repede fiind un lac pe baza de alcool, nu miroase foarte urat si nu este toxic mai ales daca se face cu alcool de consum nu metilic (tehnic).

joi, 29 septembrie 2011

Lacurile si argila polimerica - 01



Ne-am propus sa va prezentam o serie de informatii despre lacurile potrivite pentru argila polimerica. Noi toate stim cat de dificil este sa gasesti lacul "ideal", pentru ca trebuie sa tinem cont de mai multe aspecte - compatibilitatea cu argila polimerica, rezistenta, consistenta, luciu, etc. Si pentru ca am considerat ca experientele cu lacul sunt ceva destul de personal si in primul rand tin de preferintele fiecarui artist in parte, articolul se dorea a fi compus din parerile mai multor fete care lucreaza cu argila polimerica. Spre marea noastra bucurie, fetele au fost receptive, iar unele dintre ele chiar au oferit mai multe informatii decat cerusem noi initial si din acest motiv, articolul a fost impartit in 3 parti. In consecinta, va fi publicat in 3 zile consecutive. Mentionam ca toate parerile si informatiile prezentate sunt bazate pe incercarile artistelor.

De ce lacuirea?
 Articol scris de Irina Diacenco.

Intr-un mediu ideal, obiectele confectionate din lut polimeric au o durata de viata extrem de mare. Totusi sa nu uitam ca nu sunt indestructibile, si ca sunt sensibile la anumiti compusi chimici care le pot deteriora iremediabil.
Cel mai agresiv actioneaza asupra lor ftalatii. Ftalatii sunt substante chimice importante pentru industrie, unde sunt folositi in calitate de plastifianti- (chiar acel plasticizer din compozitia lutului polimeric) in productia de materiale plastice. Cosmetica este al doilea domeniu de aplicare al ftalatilor, unde sunt incorporati ca agenti de fixare pentru a mari puterea de penetrare a produselor in piele sau pentru a impiedica craparea lacurilor. Astfel, ei sunt utilizati in parfumuri, geluri de par, fond de ten, creme etc.

miercuri, 28 septembrie 2011

Tutoriale canes

Tot cautand idei noi pentru cane-uri, am dat peste aceasta artista, de origine rusa, ale carei tutoriale ne-au cucerit. Tehnicile sale sunt relativ simple si unele dintre ele pot fi aplicate si de catre incepatori, iar rezultatele sunt foarte frumoase. Desi sunt multe tutoriale in galeria artistei, va prezentam doar trei dintre ele, iar restul le puteti gasi pe pagina sa de pe Flickr (aici).



luni, 26 septembrie 2011

Lucrarea saptamanii 14

 In aceasta saptamana, va prezentam, pentru prima oara de cand a fost lansat acest blog, o lucrare care a fost nominalizata de cineva din afara echipei noastre. A fost o surpriza frumoasa, mai ales ca lucrarea ne-a placut mult. Realizata in stilul cu care Ramona - RAMsMADE ne-a obisnuit, elegant, cu o doza de sobrietate si bineinteles, ceea ce apreciem , cu acuratete remarcabila.

miercuri, 21 septembrie 2011

Concurs - imitatie pietre semipretioase




Avem un nou concurs pentru voi! :) De data aceasta o parte din premii sunt oferite de catre un sponsor si anume Cristina Bead Boutique!


Tema este: Colier - tehnica - imitatie pietre semipretioase
Durata: 3 saptamani. Durata votare: 1 saptamana.
Va rugam cititi cu atentie regulamentul si documentatia oferita.

marți, 20 septembrie 2011

Julie Picarello

Pentru cele dintre voi care nu o cunoasteti inca, va prezentam astazi o artista deosebita, cu un stil unic si o adaptare proprie a tehnicii mokume gane. Este vorba despre Julie Picarello. Arta sa este o combinatie intre piese de metal si argila polimerica, iar bijuteriile rezultate poarta amprenta unica a Juliei si sunt extrem de usor de recunoscut in multimea artistilor in polymer clay.

Julie Picarello s-a nascut si traieste in California, SUA, impreuna cu familia sa. A lucrat mai mult de douazeci de ani in industria calculatoarelor, fiind designer de circuite integrate. In perioada 2005-2008 si-a descoperit inclinatia artistica si pasiunea pentru argila polimerica si a participat la numeroase cursuri, printre care de: sticlarie, margele lampwork, lucru cu sarma, crearea semnelor de carte, gravura de metal, argintare. Argila polimerica insa a fost mediul de lucru care i-a placut cel mai mult.


duminică, 18 septembrie 2011

Lucrarea saptamanii 13



 De 2 saptamani si un pic, de cand a venit toamna, noi am tot incercat sa amanam ideea sfarsit de vacanta - inceput de scoala, servici, apropiere de sezon rece, prezentandu-va pentru lucrarea saptamanii lucrari care mai pastrau inca stropi de vara - in compozitie, idee, sau cel putin cromatica. Totusi, trebuie sa recunoastem ca in cazul in care trecem peste unele aspecte poate mai putin placute, toamna ne place chiar foarte mult si ca este o demna sursa de inspiratie pentru artisti. Asadar, lucrarea saptamanii 13 este un  colier compus din niste "dovleci" absolut deliciosi realizati de Fimarc - house of Fimo. Pe langa forma simpatica si acuratetea executiei pe care, probabil ca ati observat, o apreciem de fiecare data, ne-a cucerit cromatica lucrarii. Nuantele calde si tomnatice cu un accent rece care probabil poate semnifica pentru fiecare altceva:  vremea rece care va veni la un moment dat, ploile de tomana, sau o frantura din cerul verii care a trecut. Mai multe despre lucrare va spune chiar autoarea:

luni, 12 septembrie 2011

Lucrarea saptamanii 12

Berry bead varianta 1


Pentru prima oara de la lansarea blogului, va prezentam pe post de Lucrarea saptamanii, o piesa singulara. Sigur, va vom arata si piesa in varianta asamblata, dar ne-a cucerit felul in care a fost lucrata in asa masura, incat ne-am gandit ca este autosuficienta si e pacat sa nu o prezentam asa, in toata splendoarea. Autorul piesei este ST-Art- Clay . Din pacate, in afara de faptul ca este un artist din Elvetia, nu avem prea multe informatii despre autor, pozele fiind "pescuite" de pe arhicunoscutul flickr, dar despre piesa stim ca a fost facuta pornind de la un tutorial de margele goale (hollow beads) al Christinei Dumont, achizitionat online. Ce ne-a placut la aceasta lucrare? Am putea sa spunem ca este ireprosabila. Cromatica foarte bine aleasa, iar executia fara cusur.

joi, 8 septembrie 2011

Tutorial vaporas (Incepatori)


Mai stiti cum faceati vaporase de hartie atunci cand erati mici? Va propunem astazi un tutorial pentru vaporase din polymer clay! Tutorialul este realizat de Martina Mahdavi.

Materiale necesare: polymer clay, pudra, instrument de sculptat, lama rigida, rigla, un ac, hartie si masina de paste. 


1 - Se framanta bucata de polymer clay si se trece prin masina de paste de mai multe ori, pana cand nu se mai rupe la impaturire. Se foloseste mai intai setarea cea mai mare si apoi se subtiaza gradual. Daca sunt goluri de aer, scoateti-le cu ajutorul acului si treceti din nou foaia de polimer prin masina de paste pana la penultima setare.

miercuri, 7 septembrie 2011

Niche Awards


Deoarece tot am inceput sa va povestim despre diverse comunitati si competitii internationale, va prezentam astazi Niche Awards.

Este vorba de o competitie desfasurata doar pentru cetatenii Statelor Unite si Canadei, deschisa oricarui artist de nisa, in lemn, sticla, mase plastice, metal sau (!) polymer clay, implicat activ in a-si expune arta in galerii si muzee sau in a o vinde in magazine specializate. 

Aplicantii pot alege unul dintre grupurile Student sau Professional si in cadrul lor pot trimite o lucrare pentru una, doua sau trei categorii. Acestea variaza ca numar, anul acesta fiind 16: Jewelry, Judaica, Outdoor, Mixed & Miscellaneous Media, Home furnishings, Wood, Fashion Accessories, Metal, Basketry, Recycled, Polymer Clay, Furniture, Ceramics, Paper, Fiber, Glass. 

luni, 5 septembrie 2011

Maria Ivanova - Vokade


Pentru evolutia, cuiva din punct de vedere profesional si creativ, este foarte importanta informarea continua, pastrarea permanentei legaturi cu tot ce se intampla in domeniul de activitate ales. Noi am incercat pana acum sa va aducem la cunostinta cat mai multe despre tehnici de lucru cu argila polimerica, despre artistii de la noi din tara si din strainatate.
Dar asa cum este important sa stim ce se intampla in curtea noastra si peste hotare, este foarte important sa ne cunoastem vecinii. Asadar, de data aceasta, am decis sa va prezentam o artista din Bulgaria, ale carei fane ne-am declarat acum ceva timp.
Cu aceasta ocazie, pentru ca Maria, protagonista acestui articol, este fondatoarea comunitatii de polimeristi din Bulgaria, am pus piatra de temelie pentru colaborarea dintre noi, polimeristele din Romania si cele din Bulgaria.


In consecinta, ele vor participa la concursurile organizate de noi, iar noi vom fi invitate sa participam la concursuri organizate in Bulgaria. Ba mai mult de atat, vom face diverse schimburi, proiecte comune si poate la un moment dat intalniri si workshopuri pe care le vom organiza impreuna. Deci sa fie intr-un ceas bun!

Lucrarea saptamanii 11


Desi vremea calda inca persista, vara a trecut, iar noi refuzam sa ne luam gandul de la vacanta si zile petrecute pe plaje isorite si printre stropii racoritori ai marilor si oceanilor. Tocmai din acest motiv, lucrarea saptamanii 11 este o figurina realizata de Ioana Bijoux, cu tema marina. Piesa a fost realizata pentru un concurs ce avea ca tema horoscopul. Ioana a ales zodia pestilor si a incercat, personificand personajele acvatice, sa faca o legatura dintre viata emotionala a pestilor si cea a oamenilor (eventual din zodia pesti).
Dupa cum spune chiar creatoarea "Cei din zodia pesti sunt visatori. La fel ca si ei,suntem noi, toti ceilalti. Ca si cei din figurina, unii suntem indragostiti, altii suntem singuri, altii in cautare. Pestii colinda prin lacuri, mari, oceane, asa, si noi prin lumea asta."

duminică, 4 septembrie 2011

Coliere Chevron - Echipa Polymer Clay Ro

Pentru ca am promis ca vom realiza si noi coliere conform concursului chevron, va prezentam astazi si variantele noastre de margelute.

Colierul de mai jos este realizat de Margeluta. Ea a ales gama cromatica alb-rosu-negru si a sculptat chevroanele in asa fel incat sa ajunga aproape plate, apropiate de modelul margelelor Pandora.

Zuri a ales sa intercaleze piesele de tip chevron cu elemente in stil tribal, cu aspect antichizat. Accentele de verde si bronz subliniaza aerul nostalgic de vermuri trecute.


joi, 1 septembrie 2011

Figurine din argila polimerica - Matei Apostolescu


Matei Apostolescu este un graphic designer roman, care a reusit sa-si faca loc printre primii 10 cei mai buni graficieni din lume ( top realizat de revista Computer art). El a lucrat pentru CocaCola- campania The Coke side of life; pentru The Royal Magazine, Hugo Boss, People Like Us Collective si multe alte nume care spun ceva.

miercuri, 31 august 2011

Review - concursuri Polymer Clay Central



 Suntem convinse ca deja cunoasteti si urmariti Poplymer Clay Central, care este una din cele mai mari resurse de tutoriale si inspiratie pentru toti cei care lucreaza cu argila polimerica. Am decis totusi sa va atragem atentia asupra concursurilor organizate de ei, de cele mai multe ori in colaborare cu Polymer Clay Express. Concursurile sunt organizate in fiecare luna si chiar puteti sa planificati in ce luna sa participati, in functie de tema care va inspira, pentru ca echipa Polymer Clay Central va pune la dispozitie lista cu teme pentru tot anul.

duminică, 28 august 2011

Lucrarea saptamanii 10

 Dupa cum v-am promis, periodic vom alege pentru lucrarea saptamanii o lucrare a unui artist din strainatate. De data aceasta lucrarea apartine unei artiste din Italia, Alkhymeia, pe care suntem sigure ca o cunoasteti deja, ba mai mult - ca sunteti indragostite la fel ca noi de creatiile ei.

vineri, 26 august 2011

Review - Voila - comunitate europeana pentru polimeristi



Suntem onorate sa va prezentam prima platforma europeana pentru artisti care lucreaza cu argila polimerica. Voila este o platforma, sau mai degraba o comunitate a carei membri puteti fi si voi, ce se adreseaza polimeristilor din intreaga lume. Aceasta urmareste si prezinta noutatile din domeniu (lucrari, evenimente in Europa), are galerie de lucrari, care poate servi drept o mare baza de date pentru inspiratie; prezinta artisti din intreaga lume si in plus, are o baza de date ce contine linkuri catre tutoriale.

joi, 25 august 2011

Tutoriale - Colier Millefiori

Saptamana aceasta ne-am propus sa va aducem cateva tutoriale cu diverse proiecte dragute. Youtube este o resursa nesecata de video tutoriale, asa ca am selectat cateva pentru voi. Pentru inceput: un proiect pentru un colier, de la A la Z, lucrat cu tehnica Millefiori.

luni, 22 august 2011

Tutoriale miniaturi

Pentru ca tot am vorbit de miniaturi saptamana trecuta, va prezentam cateva video tutoriale utile celor care vor sa incerce aceasta arta.



Lucrarea saptamanii 09



Pentru lucrarea saptamanii nr. 09 am ales o bratara vesela si inflorata realizata de Andra Bijoux. Am mai adus-o pe Andra in atentia voastra in prima saptamana dupa lansarea blogului, cu lucrarea saptamanii nr.01. Bratara este realizata in aceeasi tehnica cu care artista obisnuieste sa ne incante - Millefiori, dar de data aceasta pentru realizarea pieselor a fost folosit procedeul de cane fara fond. Asadar, un buchet de flori din partea Andrei, pentru voi :

joi, 18 august 2011

Miniaturi culinare

The Mouse Market

Fiecare fetita care s-a jucat vreodata cu papusile isi aminteste ce bucurie era sa le imbrace in hainute diferite, sa le accesorizeze si sa le construiasca sau sa le decoreze o casuta. Desi in Romania nu exista o traditie a caselor de papusi, in strainatate, in special peste ocean, cativa artizani in polymer clay au dus joaca la un nou nivel.

Casutele de papusi sunt deja piese de colectie, iar decorarea lor implica achizitia a numeroase obiecte, realizate cat mai aproape de realitate si cu atat mai valoroase cu cat sunt unicat. Artistii in polymer clay lucreaza miniaturi la scara 1:12 sau 1:6 pentru casutele de papusi. Miniaturile sunt dintre cele mai variate, de la papusele in sine, pana la mobila, mancarea de pe masa, tablourile de pe pereti, tacamurile de bucatarie, accesoriile vestimentare si decoratiunile pentru sarbatori.

marți, 16 august 2011

Inele din argila polimerica, baze de inel (tutoriale - intermediate, avansati)


imagine realizata de bobrotermit
Ne place sa fim creative, sa modelam, sa facem piese din argila polimerica in diverse tehnici, sa experimentam cat mai mult. Apoi vine un moment crucial in procesul crearii bijuteriilor si mai exact momentul asamblarii. Oricare dintre noi traieste acest moment intr-un mod individual - pentru unele este firesc si normal, ba mai mult, multe dintre artiste au ideea produsului final atunci cand incep sa modeleze; pentru altele insa, momentul asamblarii pieselor modelate este foarte dificil, mai ales in lipsa accesoriilor din comert care s-ar potrivi cu ideea pe care o au pentru produsul final. Totusi pentru ca suntem creative, improvizam si gasim solutii inedite, iar cei "mai mari" si experimentati ne imparatasesc gaselnitele lor. In acest articol va vom prezenta 2 solutii pentru baze de inel, si una pentru un inel executat integral din argila polimerica:

luni, 15 august 2011

Lucrarea saptamanii 08



Tehnica "lace cane" este nu este complicata, dar rezultatul final este frumos si da un aer romatic si evident, dantelat, bijuteriilor. Se creeaza un cane cu model danteluta care apoi poate fi aplicat pe orice baza din argila polimerica. Femmebijou a experimentat cu aceasta tehnica si a creat printre altele acest set cu flori verzi, pe care noi l-am admirat. Astfel am decis sa vi-l prezentam si voua ca lucrarea acestei saptamani si o lasam pe artizana sa ni-l descrie in viziunea sa.

marți, 9 august 2011

Review - The Art of Polymer Clay Creative Surface Effects


Cartea "The Art of Polymer Clay Creative Surface Effects" scrisa de catre Donna Kato si aparuta in 2007 este si astazi una dintre "bibliile"cu tutoriale in polymer clay.

Desi Donna prezinta ca inspiratie si exemplificare lucrari ale altor artisti pentru a ilustra diversele tehnici, proiectele poarta insa amprenta ei inconfundabila. Cartea este impartita in sapte capitole mari:

  • Polymer Clay Basics - in care se descriu caracteristicile lutului polimeric, diversele marci si diferentele dintre ele, uneltele necesare pentru lucrul cu lut polimeric, cum se fac si se finiseaza margelele si cabochoanele, elemente din teoria culorilor si cum se amesteca ele in polymer clay. 
  • Mica Shift Techniques - prezinta caracteristici ale luturilor metalizate, crearea efectului de mica shift cu ajutorul stampilelor si nu numai. Include un proiect pentru o bratara mica shift.

duminică, 7 august 2011

Lucrarea saptamanii 07


Probabil ati observat deja admiratia noastra pentru flori. Si nici faptul ca ne plac florile lucrate de Gabriela si Tiberiu (Punct G ) nu mai este de multa vreme un secret, pentru ca am mai vorbit despre o lucrare de-a lor aici. Pe post de lucrarea saptamanii, am ales de data aceasta o bratara cu hortensii - niste flori spectaculoase care par a fi desenate cu pastel. Despre lucrare va vor povesti chiar autorii:

miercuri, 3 august 2011

Kathleen Dustin

Kathleen Dustin este una din artistele care a marcat iremediabil lumea creatiilor din argila polimerica. Tehnicile ei inovatoare si felul in care a pus in valoare proprietatile si posibilitatile de lucru cu acest material au fost si vor fi un imens boost pentru inspiartia noastra. Probabil voi o cunoasteti deja, iar numele ei va duce cu gandul la posetutele fabuloase inspirate din lumea vegetala si la felul original in care artista foloseste tehnica transferului de imagine. Totusi tehnicile dezvoltate si folosite de Kathllen ar putea consitui o lista fara sfarsit, iar felul in care artista finiseaza si isi gandeste lucrarile o fac imposibil de egalat.

marți, 2 august 2011

Lucrarea saptamanii 06


Pentru ca ne-am propus sa va prezentam si artisti straini, incepem printr-o lucrare a saptamanii realizata de catre un designer din Ucraina, al carei nume in mediul online este Barracuda75. Bratara ei este inspirata de imaginile vectoriale gasite pe internet si este lucrata in tehnica filigree. Conform spuselor artistei, lucrul la piesele din fimo a fost laborios, iar realizarea intregii bratari a durat cinci nopti. Noi suntem de parere ca a meritat efortul si rezultatul este magnific. Mai multe lucrari de-ale artistei le puteti gasi pe blogul ei.

vineri, 29 iulie 2011

Tutorial - Cane Frunză (Intermediate)

Iata si surpriza de care va vorbeam. Pornind de la ultimul tutorial skinner blend cu 4 culori, Petriioni a realizat un cane frunza tocmai bun de folosit in proiectele viitoare. Designul frunzei este inspirat de cursul oferit de Lynne Ann Schwarzenberg aici.
Ii multumim lui Petriioni pentru tutoriale si ne-ar placea tare mult sa vedem si proiectele voastre cu acest cane.